La inceputul primaverii trecute imi setasem cateva obiective noi legate de pescuit, un domeniu atat de drag mie. Ma aflam intr-un impas, dorind sa incerc de toate: partide lungi pe lacurile mari, strategii noi, “recitaluri” cu comuni si amuri, un drill cu un somn si multe altele. Mintea imi era aglomerata, fiind preocupat cu toate aceste idei si nu stiam pe care sa o incerc prima data.

Eram prezent in online de putin timp – pe Facebook nu eram activ, iar pe Instagram nu avem cont. Totusi, invatam din mers, observand activitatea celorlalti colegi pasionati de pescuit si activi in online.

Prima amintire notabila si o captura reusita

Spre sfarsitul lunii mai, avand deja cateva sesiuni destul de reusite in alte locatii, am hotarat sa rezerv standul nr. 5 pe renumitul Hermes Peris. Timp de 48 ore am pescuit cu doua lansete pe partea stanga a standului. De fapt, timpul efectiv de pescuit a fost putin peste 24 de ore, noaptea nelasandu-le in apa. Am fost multumit de rezultatul de peste zi. Impreuna cu amicul care ocupa celalata jumatate a standului, am numarat in jur de 40 exemplare (multe dintre ele fotografiate). Pe langa acestea, au mai fost cele prinse si eliberate imediat. Desi fusese cea mai productiva partida de pana atunci, cu driluri nenumarate si strategie care a dat randament, la final am plecat usor dezamagit (din alte motive).

 Experienta: Sesiuni lungi de pescuit vanand amuri

Ce se intampla cand nu vanezi recorduri personale in sesiunile de pescuit

A doua zi eram din nou pe lac, si anume pe Tancabesti. Am petrecut cateva ore vizitand un prieten drag, veteran al locului si fin cunoscator al secretelor lacului. Am vorbit, am ras, am legat riguri si am pescuit plantat din barca mare. In cadrul acestei sesiuni de pescuit am avut parte si de un drill cu un superb amur de 22 kg.

 Experienta: Sesiuni lungi de pescuit vanand amuri
Mi-a fost imposibil sa imi ascund bucuria de a tine in brate un astfel de exemplar, amurii fiind preferatii mei. N-a existat sesiune in cadrul careia sa nu incerc sa prind macar unul, indiferent de anotimp.
Cu toate acestea, nu am facut niciodata un scop din a-mi depasi recordurile personale. Decat sa alerg dupa PB (personal best), prefer mai degraba sa am activitate. Ma intereseaza sa imi testez teoriile, sa vad ce da rezultate si in ce fel de conditii.
Dar aceasta reusita mi-a schimbat perspectiva asupra obiectivelor personale. Drept urmare, i-am promis pe loc prietenului meu ca voi reveni in compania sa pentru o sesiune mai lunga pe Tancabesti.

Schimbari de ultim moment

Lucru care s-a si intamplat in luna iulie. In urma unei schimbari de ultima ora, am renuntat la o partida de 48h pe Varlaam si am optat pentru o sesiune de 60 ore pe Tancabesti. Am ales standul Dreapta Gorgan.

 Experienta: Sesiuni lungi de pescuit vanand amuri
Cu toate ca lacul este renumit pentru exemplarele impresionante si ma aflam in compania unui record-man, nu am inceput sesiunea de pescuit cu mari asteptari privind posibila captura. Am gasit, in schimb, ceea ce imi lipsea de mult timp in sedintele de pescuit: liniste, prietenie, substanta.

Atentie la detalii si incredere in strategia de pescuit

In plus am primit o doza nebanuita de incredere totala in strategiile implementate, dublata de efortul titanic depus si de rabdarea dusa la extrem. De la balizat la plantatul lansetelor, de la naditul locurilor selectate la monturile puse in apa, fiecare pas ma facea sa cred ca rasplata va fi pe masura.

 Experienta: Sesiuni lungi de pescuit vanand amuri
Sunt mare fan al semintelor. Asa ca le-am ales cele pregatite de prietenul meu pentru aceasta partida. Avusese in vedere vremea de afara si tinta principala: amurul. Rezervasem o singura lanseta pentru exemplare lor de crap comun/oglinda (pentru care am ales porumb si alune tigrate).

Am folosit din belsug saculetii de tip fast melt de la CPK pentru boilies sau alune. I-am atasat carligelor si, pret de cateva ore, linistea s-a asternut pe lac.

 Experienta: Sesiuni lungi de pescuit vanand amuri

Am plantat lansetele in jur de ora 18, undeva in larg si in plaurul paralel cu pontonul nostru. Au fost, rand pe rand, “deranjate” de cate un exemplar. Nu am putut inchide un ochi toata noaptea, anticipand drill-urile ce urmau sa vina.
Firele de 0.4, carora le atasasem cate 10 metri de snag leader de 0.6, au rezistat asalturilor “torpilelor” din adancuri. O singura exceptie: probabil unul dintre somnii legendari din balta ne-a dat de furca si a trebuie sa sunam administratia.

 Experienta: Sesiuni lungi de pescuit vanand amuri
Au urmat alte 48 ore similare. Plantat la ora 8 dimineata, liniste totala peste zi, reimprospatat patul de nada seara. Amurii superbi isi faceau aparitia doar tarziu in noapte sau dimineata la prima ora.

Pe langa captura, am plecat acasa cu o lectie

Lectia invatata: sa ma astept la trasaturi dupa aproximativ 24 de ore si sa am incredere ca montura mea sta perfect in apa in tot acest timp. Mai multe pe acest subiect in materialele urmatoare.

Pin It on Pinterest